INTERVIU | George Pușcaș: „Sunt obsedat de acest lucru!”. O trăsătură definitorie, de ce Ionuț Radu i-a devenit cel mai bun prieten, 20 de euro amenda pentru vibratul telefonului și când adoptă stilul „Beckham”

INTERVIU | George Pușcaș:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Are doar 22 de ani și o carieră frumoasă în față. Este plin de viață și optimist. Muncitor și vrea să ajungă sus, acolo printre cei mai buni, printre cei care au dus numele României peste granițele țării, la echipele pe care le vedem la televizor, evoluând în Liga Campionilor. Visul este mare, dar ambiția și dorința și mai mari. „Cu siguranță se va întâmpla”, a spus, în exclusivitate, pentru ProSport, George Pușcaș, atacantul echipei Palermo din Serie B, din Italia. 

Jucătorul care și-a propus să scrie istorie cu echipa națională de tineret a României s-a deschis în fața noastră, fără menajamente, dar cu driblinguri fine și glumițe inofensive. Nu pleacă singur în lupta pentru finala de la EURO 2019. Din Italia merge în Italia cu prietenul lui, de la Genoa, Andrei Radu.

Cum te-ai cunoscut cu Andrei Radu?
Eu cu Radu mă cunosc de foarte mult timp, am jucat la Inter Primavera împreună, am fost la echipa mare împreună, atunci s-a creat o legătură între noi doi și am rămas foarte, foarte buni prieteni și în afara fotbalului, ceea ce este greu să se întâmple în ziua de azi, să rămâi prieten cu cineva care face parte și el din fotbal. Lucrul acesta mă bucură foarte mult și sper ca această prietenie să dureze cât mai mult pentru că ne înțelegem bine.

Dacă tot vă înțelegeți așa bine, enumeră-mi două calități și două defecte de-ale lui Radu …
Aș putea să spun patru defecte, calități nu prea are (n.red. – râde George Pușcaș). Glumesc, este un băiat simțit și foarte educat, iar referitor la defecte, mai lasă-mă să mă gândesc, e greu să mă decid cu care dintre să încep (n.red. – continuă să glumească George). Îți spun la finalul interviului.

Îți propun un exercițiu de imaginație, promovezi cu Palermo în Serie A, ai meci cu Genoa, se dictează un penalty pentru echipa ta, tu trebuie să îl execuți, iar în poarta este Radu. Cum șutezi și ce faci după ce marchezi?
Chiar am vorbit cu el despre lucrul ăsta. Am mai jucat o dată contra echipei lui, doar că el nu era pe teren atunci. Cu siguranță nu vă spun cum îl bat, pentru că nu vreau să-i dau vreun sfat înaintea penalty-ului meu. Cu siguranță mă voi bucura, dar nu voi face mare fast din acest lucru. Voi merge la el zâmbind și îi voi spune: „Ți-am dat gol, dar tot rămâi aproapele meu”

George Pușcaș: „Pentru asta muncesc…”

Prima echipă la care ai ajuns în Italia, Inter, are ceva probleme cu unul dintre cei mai importanți jucători, Mauro Icardi. Care crezi că va fi deznodământul?
Este o situație dificilă atât pentru Icardi, cât și pentru Inter, dar eu spun că se va rezolva pentru că Icardi și clubul Inter au nevoie unul de celălalt. 

Te-ai gândit să te întorci acolo?
Cred că orice jucător își dorește să joace la o echipă de top, dar îmi doresc să îmi fac bine treaba aici la Palermo, să vedem ce facem anul acesta și să ajung să joc în Serie A, iar dacă nu într-un alt campionat puternic, pentru că acesta este obiectivul meu și pentru asta muncesc. 

Ce campionat preferi?
Nu mi-ar displăcea să merg și în altă țară. Eu sunt în Italia de cinci ani, dar asta nu înseamnă că îmi doresc să schimb, însă mi-ar plăcea și o nouă provocare, un alt campionat și cu siguranță se va întâmpla. Chiar dacă nu acum, dar sigur în viitorul apropiat. 

Ce jucători urmărești?
De-a lungul carierei mele am avut mai multe modele de fotbaliști, iar pe parcursul anilor au mai apărut alți jucători pe care îi urmăresc și de la care mai învăț. Când eram mic îmi plăcea foarte mult Fernando Torres, acum îmi plac foarte mult Harry Kane, de la Tottenham, Romelu Lukaku, de la Manchester United și, bineînțeles, Zlatan Ibrahimovic, jucător care va rămâne mereu un idol, și nu numai pentru mine, ci și pentru mulți jucători. A ajuns la 37 de ani și încă joacă incredibil. Dacă ar fi să trag linie, aceștia ar fi cei patru jucători pe care i-aș lua cu mine, de la care aș învăța și în care mă regăsesc ca stil de joc. 

Urmează să se întâlnească Alexandru Mitriță cu Zlatan Ibrahimovic, în America…
Și eu m-am întâlnit cu Zlatan, într-un amical Inter – PSG. 

Ce părere ai de mutarea lui la New York City?
Este un transfer bun și îi urez multă baftă. 

„EURO este ceva super”

Dacă ar fi să alegi între promovarea cu Palermo sau finala EURO 2019, ce ai alege?
Păi aș alege promovarea cu Palermo pentru că e înaintea de EURO și după mergem și în finală 🙂 Amândouă, nu aș putea să numesc doar pe una dintre ele. Promovarea cu Palermo este visul tuturor jucătorilor de aici, ar fi ceva extraordinar să promovăm după tot ce s-a întâmplat, toate situațiile pe care le-am avut aici cu echipa. 

Am înțeles că aveți un grup pe whatsapp, toți jucătorii de la U21, vorbiți des?
Da, da, păstrăm legătură pentru că avem un obiectiv important de realizat în scurt timp și este foarte important să fim uniți și să fim prezenți. 

Cel mai bun prieten de-ai tăi de la echipa națională este Radu?
Da, cu siguranță el este, dar asta nu înseamnă că nu mă înțeleg bine cu restul băieților. 

Ce sentimente te încearcă înaintea meciurilor de la EURO?
Sunt nerăbdător, pentru că ceea ce se întâmplă la echipa noastră este ceva frumos. Cel puțin eu am un feeling plăcut și abia aștept să ajung acolo. Îmi doresc să închei campionatul cu bine aici și să mă întâlnesc cu băieții de la lot și să mergem la EURO să facem o treabă bună. Este o experiență unică și nu oricine o poate trăi. Este o dată în viață practic, pentru că ajungi apoi la o vârstă când nu te mai întâlnești cu campionatul de tineret, iar asta înseamnă că vom da toată energia noastră pentru a ajunge acolo unde putem și cât putem. EURO este ceva super!

„Mirel Rădoi ține compact grupul”

Cu ce este mai deosebit selecționerul României U21, față de antrenorii cu care ai colaborat până acum?
Este un antrenor care ține compact grupul, care vorbește cu noi, care are un raport bun cu fiecare dintre noi, îl simțim aproape pentru că a fost și el jucător și știe cu ce se mănâncă situația din teren, iar aceste lucruri ne ajută foarte mult. Ne este aproape și avem un antrenor care a trecut prin situațiile prin care am trecut și trecem și noi. El are experiență multă, are o carieră grea în spate, așa că avem foarte multe de învățat de la Mister. 

Care este antrenorul pe care îl respecți tu cel mai mult și de ce?
Îi respect pe toți antrenorii pe care i-am avut și care m-au pregătit la toate echipele pe la care am fost, pentru că am avut de la fiecare câte ceva de învățat, cu bune, cu rele, mi-au dat lecții și asta e foarte important pentru parcursul carierei mele. Având mai mulți antrenori care vin la rândul lor cu idei, opinii, tactici, tu poți să iei tot ce e mai bun și să le folosești în viitor. 

Dar dacă ar fi si te gândești la un nume de antrenor care ți-a marcat cariera, care ar fi acela?
Îmi vin în minte două nume. Când am ajuns la Inter, probabil eram prea tânăr să înțeleg unele chestii, dar Mancini m-a ajutat foarte mult, cu el am debutat, cu el am stat foarte mult după antrenamente. Acum, uitându-mă în spate iau tot ceea ce pot din acea perioadă în care am colaborat cu el. Pe de altă parte, nu pot să nu îi mulțumesc domnului Cosmin Contra, selecționerul de la naționala mare. El a fost antrenorul cu care am debutat în tricoul naționalei și va rămâne mereu o persoană specială. 

„Îmi place moda, dar nu fac abuz”

Care sunt cele mai frumoase momente ale carierei tale?
Debutul la echipa națională, golul de la națională. Este un sentiment unic să joci pentru echipa ta națională. Dar desigur am în minte și promovarea în Serie A și toate golurile pe care le-am marcat și le marchez, indiferent unde și pentru ce echipe, acestea sunt pentru mine cele mai frumoase momente din carieră. 

Pe ce îți cheltuiești cei mai mulți bani?
Pe alimentație, pe mâncare sănătoasă. Investesc în mine mult. 

Doar atât?
Într-adevăr, îmi place moda, îmi plac lucrurile noi, îmi plac stilurile noi. Nu fac un abuz, dar o parte dintre cheltuielile mele merg și acolo. 

Care este obiectul tău vestimentar la care nu ai putea renunța?
Sunt pasionat de sneakers. 

Ai vreun fotbalist pe care îl urmărești din punctul de vedere al vestimentației?
Am câțiva fotbaliști pe care îi urmăresc, pentru că îmi place stilul lor și în afara terenului de joc. Aubameyang, Neymar și Beckham, dar stilul lui Beckham nu o să îl adopt acum, sunt prea tânăr, peste câțiva ani poate. Oricum toți jucătorii se îmbracă bine pentru că au un stil aparte.

Ai primit vreo amendă până acum și dacă da, de ce?
Dacă stau să mă gândesc bine pot să spun că nu cred că am primit vreo amendă consistentă de când joc fotbal. Sunt foarte punctual la antrenamente, sunt obsedat de lucrul acesta și nu am de ce să fiu sancționat. Dacă am primit vreo amendă cred că a fost de 10-20 de euro maximum, pentru chestii mici, poate un vibrat de telefon.

Cum te relaxezi înainte de meciuri?
Mereu ascult muzică înaintea partidelor și prefer să ascult stilul hip-hop, melodii cântate de americani. 

Preferi să dai gol cu piciorul sau lovitură de cap?
Nu am o preferință anume, îmi place atât cu piciorul, cât și cu capul, fiind atacant și golurile cu capul îmi plac foarte mult, cele din centrări, dar important este să marchez.

Cine câștigă Liga Campionilor?
Mă așteptam la Juventus înaintea meciului cu Atletico Madrid, dar acum mi-am schimbat total părerea pentru că nu știu dacă vor mai putea întoarce rezultatul acesta. Însă în fotbal se poate întâmpla orice. În schimb, după ce am văzut-o pe Atletico, cu apărerea pe care o are, aș puncta și pe Atletico. 

Filmul/serialul tău preferat?
Game of Thrones, prefer mai mult serialele, decât filmele. 

Unde te vezi peste 5 ani?
La 27-28 de ani mă văd într-un campionat puternic, cu o constanță bună, unde să-mi pot arăta adevărata valoare. Îmi place mult Premier League, îmi doresc să ajung acolo, dar asta nu înseamnă că voi fi dezamăgit dacă voi ajunge în alt campionat puternic. 

Și să nu uităm, acum pe final ai rămas dator cu cele două defecte ale lui Radu?
Nu știu defecte, rămân doar cu calitățile. Defecte Radu? Nu are 🙂

Mulțumesc pentru timp
Mulțumesc și eu

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Pregatiti de ultimul pas spre marele obiectiv !! Hai România 🦁🇷🇴 #Euro2019

A post shared by George Pușcaș (@puski96) on

 

George Pușcaș a ajuns, în acest sezon, la șase goluri marcate în 22 de partide în Serie B pentru formația Palermo. În ultima etapă din campionat, atacantul român a înscris al doilea gol al partidei cu formația Lecce, di etapa cu numărul 27. A fosr 2-0 pentru Palermo, care a urcat pe locul secund în clasament, poziție care îi asigură promovarea în Serie A. 

În următorul meci din campionat, Palermo va juca în deplasare cu Venezia, echipă pe care o antrena tehnicianul italian, Walter Zenga. Acesta a fost demis, marți, 5 martie, iar în locul lui a fost adus antrenorul Sersi Cosmi. 

George Pușcaș va face parte din lotul naționalei de tineret a României cu care selecționerul Mirel Rădoi va încerca să scrie istorie la EURO 2019. 

Tricolorii mici fac parte din grupa C, alături de Anglia, Franța și Croația.

Programul grupei C:

  • 18 iunie 2019: România – Croația (San Marino, 19:30), Anglia – Franța (Cesena, 22:00)
  • 21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franța – Croația (San Marino, 22:00)
  • 24 iunie 2019: Franța – România (Cesena, 22:00), Croația – Anglia (San Marino, 22:00)
 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
UNGARIA ASCUNDE un secret extrem de bine păstrat. Până acum, NIMENI nu a știut aceste lucruri
UNGARIA ASCUNDE un secret extrem de bine păstrat. Până acum, NIMENI nu a știut aceste lucruri
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×